Anul trecut, Guvernul a emis Ordonanță de Urgență 114/2018, prin care au introdus măsuri ce urmau să fie aplicate doar la câteva zile distanță, destabilizând sectoare extrem de importante, de care depinde securitatea economică a țării: energia, telecomunicațiile și sectorul financiar-bancar.
CPC anunță că nicio organizație patronală sau de reprezentare a mediului de afaceri, nicio asociație profesională sau organizație sindicală sau a societății civile nu a fost consultată înainte ca această ordonanță să fie adoptată.
De asemenea, OUG a modificat nu mai puțin de 40 de acte normative din cele mai importante domenii economice și sociale, care au produs tensiuni fără precedent în rândul agenților economici din țară, afectați direct sau indirect de aceasta.
CPC transmite că după o discuție cu Guvernul, acesta „a pus mediul de afaceri sub presiunea timpului, obligându-l practic să accepte in extremis orice soluție de compromis, care ar însemna un rău relativ mai mic față de prevederile inițiale în noua formă adoptată în 29 martie, fără ca acestea să garanteze soluții cu adevărat viabile pentru economie și cetățenii țării, pe termen mediu și lung.”
În plus, deși mediul de afaceri a solicitat prorogarea actului normativ, Guvernul a respins această soluție. Noul proiect pentru modificarea OUG 114/2018, devenită în data de 29 martie OUG nr. 19/2019, a fost împins prin procedura de avizare a Consiliului Economic și Social într-o singură zi, doar pentru a fi bifată obligația formală de consultare a partenerilor de dialog social, fără a fi însă respectat spiritul acestui dialog.
Membrii Concordia consideră că este de datoria lor, ca reprezentanți relevanți ai mediului de afaceri și ca mari angajatori din România, să avertizeze din nou că rezultatul unui asemenea exercițiu nu va putea fi decât unul incert, de instabilitate economică, în detrimentul tuturor părților, care se va răsfrânge și asupra populației.